Rochii de mireasa 2021 - MillaNova

Rochii De Mireasa 2021 MillaNova – Model ERIN

Erin este modelul de rochie de mireasă din colecția Milla Nova care inspiră curaj și eleganță în același timp! Dacă și tu ești de acord că prințesele pot aborda un stil nonconformist, Erin este alegerea perfectă pentru a îți evidenția spiritul liber, dar și romantismul profund. Materialul incredibil conferă originalitate acestei creații, abordând un stil modern, iar stilul aparent tradițional, prin croiala sa clasică, inspiră rafinament și delicatețe.

Lăsând să se vadă perfecțiunea și eleganța umerilor, partea de sus a acestei rochii este departe de a fi una clasică, corsetul acesteia fiind realizat printr-o suprapunere și o îmbinare de materiale și țesături premium, de cea mai bună calitate, care prezintă transparențe superbe, reușind să tempereze simplitatea croiului cu materialul strălucitor într-o creație absolut spectaculoasă. Mâinile sunt frumos îmbrăcate printr-o suprapunere transparentă de material, scoțând în relief feminitatea, dar și o urmă de mister.

Fusta, de o amplitudine nemaipomenită, este creată printr-o suprapunere de materiale ce prezintă drapaje fascinante. Având o incredibilă tentă florală, broderiile ce se observă prin transparența straturilor de material, conferă ținutei o delicatețe cu totul aparte, fiind elementul surpriză al întregii creații. Talia este una evidențiată, pentru a oferi un aspect fermecător întregii tale siluete.

Atât de modernă, dar totuși mergând pe un model clasic al siluetei prințesă, rochia de mireasă Erin se termină cu o trenă demnă de poveștile de basm la care cu toții am visat! Aceasta nu conferă doar elegantă, ci și un aspect regal, care completează perfect ținuta pentru seara ta de vis!

Erin este rochia de mireasă care este pregătită să îți completeze personalitatea și care te va însoți în cea mai fericită zi din viață ta! Vino să o probezi în showroom-urile Anne’s Bridal și pregătește-te să fii fascinată de această creație unică, complexă prin detaliile atent studiate, dar și prin frumusețea incredibilă a materialelor premium!